July 26, 2017 albert 0Comment

Admiterea Vietii

Am trecut astazi prin fata Universitatii de Medicina si Farmacie, am coborat. Am simtit din varful degetelor de la picioare pana la ultimul fir de par electricitatea din atmosfera.  Am vazut o tipa pe partea opusa a strazii, care la prima vedere nu arata ca si cum ar fi fost candidata. Mama-sa terminata, fiarta, striga la ea: – Ceeee ai facut???, trece tipa intr-un pas semi alert strada si ii spune pe un ton sictirit, fara vlaga, fara nici un tip de bucurie: – Am luat 96! I se citea oboseala pe chip. Am avut un deja-vu – alergatorul care castiga cursa si lesina dupa ce paseste pe finish.  M-a emotionat faptul ca toata familia ei era bucuroasa. Se vedea pe ei ca sunt oameni simpli, oameni care mie mi-au trecut in revista o sceneta a bucuriei. Nu am mai vazut asa ceva de mult timp dar stereotipul asta m-a adus intr-o zona cu efect.

Mamele plangeau, era liniste dar in acelasi timp auzeai cum fiecare isi striga nebunia si emotia. Lucrarile presupun ca au inceput sa se corecteze iar candidatii au tot iesit. Si au iesit. Si au continuat sa iasa. Fericiti, tristi, pareri diverse despre subiecte. A fost greu, a fost usor, ca in orice gradina exista si zambile si uscaturi. Aici ma refer la mentalitati si pareri.

M-am gandit sa scriu cateva cuvinte despre evenimentul asta pentru ca mi-a oferit emotie.  Am niste amici, copilasi care isi incearca si ei norocul in lumea celor mari. Astazi au reusit.  Am vazut mandrie cand i-am strans mana, am vazut sclipiri cand ne-am imbratisat si am vazut in aceeasi masura, tristete.

Cred ca daca esti sigur in suflet ca asta este vocatia, o sa reusesti. Poate nu acum, poate nu la anul, dar va veni ziua in care vei fi acolo student in primul an.

20464766 10207467954577280 316283988 o - Idei si noi rute de acces.

Acum cativa ani, atunci cand eu am dat admitere la facultate.. nu am intrat acolo unde la momentul respectiv ma tragea inima. Scena teatrului romanesc mereu mi-a soptit. Mereu mi-a cantat si presupun ca era singura forma de a exprima trairi si ganduri personale prin ,,cateva fraze invatate”. Era simplu, era usor, era singura cale sa fug din zona de ignoranta care ma inconjura. Pe langa asta, era vibe-ul, lumina, emotia si sala plina de oameni care ma astepta sa “dau ceva din gura”.

Am fost admis la toate probele importante ale specializarii. Ultima proba a fost putin mai diferita la modul ca am avut ceva de scris. Ma pregatisem, normal. Am scris probabil mai mult sau prea putin, sau eventual prost. Am fost pus in fata unui prim refuz mondial pentru mine. Nu aveam pe nimeni afara care sa imi dea o palma sau o imbratisare de imbarbatare…  Am plecat de acolo cu coada intre picioare gandindu-ma la totul si la nimic… Aveam doar o singura figura in fata. Figura singurului om care crezuse in mine si care era mort de aproape 2 ani la momentul respectiv… <<Bravo Tataie!>>

Pana am ajuns la metrou, mi-am dat 3 palme, mi-am spus: – Vamane bag in tine o shaorma si te rezolv!  Am trecut personal cu bine peste esec.  A trebuit sa dau ochii cu restul persoanelor care erau curiosi sau ma rog <<credeau in mine>>. Nu am luat!  probabil pe acelasi ton ca cel al fetei de azi de la Medicina.  Spre finalul acestui capitol, mi-am scos varianta B din buzunar si asa am ajuns la Informatica.  Acum zambesc, dar in acelasi timp am momente in care ma gandesc si imi imaginez cum ar fi fost daca eu as fi terminat UNATC. Probabil as fi murit de foame sau as fi aparut intr-o reclama sau cel mult un videoclip pentru ca ma ajuta fata.

Nu concluzionez pentru ca nici eu nu am inca clar cum sta treaba cu situatia mai sus prezentata dar am indraznit sa expun mascat ceva personal.

Va multumesc,

Screen Shot 2017 06 22 at 10.20.47 PM - Idei si noi rute de acces.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *